Acest eveniment este parte a celei mai mari mobilizări climatice globale sub sloganul ”Rise for Climate” ( Acționează pentru Climă). Organizat la nivel Global de 350.org o organizație publică internațională care unește sute de mii de activiști din întreaga lume pentru a găsi o soluție privind schimbările climatice globale și CAN-EECCA („Climate Action Network – Eastern European, Caucasus & Central Asia„) care este o rețea regională de organizații neguvernamentale care activează pentru a preveni efectele negative ale schimbărilor climatice. Organizație din care face parte și asociația obștească Renaşterea Rurală.
În cadrul acțiunii ”Rise for Climate” zeci de mii de oameni vor lua parte la peste 750 de manifestații în 89 de țări de pe 6 continente, manifestanții vor cere să se recunoască ca prioritate a politicilor locale, schimbările climatice, și să întreprindă măsurile corespunzătoare pentru a trece cât mai curând posibil la 100% folosire energie regenerabilă la nivel de stat. Astfel abandonând complet producerea și utilizarea combustibililor fosili.
Motiv fiind consecințele schimbărilor climatice care pot fi văzute în fiecare colț al planetei noastre și în special în regiunea noastră. De exemplu în Asia Centrală vara sa mutat cu o lună. Uraganele, inundațiile și incendiile se produc în toată Rusia. O grindină fără precedent, care a distrus recolta, a avut loc în Georgia. Ninsorile abundente din luna aprilie din Europa anul trecut, în anul 2018 în Iulie sau înregistrat 118 creșteri maximale de temperatură. În fiecare an, astfel de fenomene meteorologice pot fi văzute tot mai des. Oamenii de știință susțin că creșterea numărului de stări a vremii periculoase este o consecință a schimbărilor climatice. Cu cât se arde mai mult combustibil fosil, cu atât mai mult planeta se încălzește. Cu toate acestea, există încă o șansă de stopare a schimbărilor climatice. Pentru a face acest lucru, avem nevoie să ne dezicem de combustibilul fosil, interzicerea extragerii, utilizarea și finanțarea acestora. Dar concomitent și realizarea rapidă a trecerii la 100% folosire de surse regenerabile de energie, cum ar fi energia solară, eoliană, biomasă.
Acesta este și motivul pentru care în perioada 7 – 9 septembrie, locuitorii orașelor din întreaga lume vor lua parte la cea mai mare mobilizare climatică numită ”Rise for Climate”. Mobilizarea va atrage atenția la necesitatea adoptării unor măsuri mai active pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și adaptarea la acestea. Acordul de la Paris are scopul stopării creșterea temperaturii globale la nivelul de 1,5 – 2 grade celsius, însă tendința globală ne îndreaptă la o creștere cu 3 grade celsius sau și mai mult, ceea ce va duce la consecințe catastrofale pentru toate țările.
Acest eveniment are ca scop trimiterea unui mesaj către Guvernare și alți actori politici privind impactul negativ adus climei ca rezultat al folosirii resurselor energetice tradiționale, dorim ca guvernul să-și consolideze obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și să accelereze progresul către tranziția durabilă până la 100% din surse regenerabile de energie pentru toți.
În Moldova acțiunea se va desfășura sub formatul unui flashmob în care cetățenii, politicieni, angajați al administrațiilor publice își vor manifesta acceptul privind susținerea de trecerea la 100% energie regenerabilă. Flashmob-ul va începe la Primăria mun. Chișinău, după care va continua la Guvernul și Parlamentul RM. În cadrul flashmob-ului va fi folosită inscripția ”Rise for Climate” în 3D, pe fundalul căreai va fi necesar de făcut un selfi sau o poză pe care apoi să o distribuie pe rețelele de socializare cu mesajul: ”Eu susțin trecerea la 100% energie regenerabilă”.
Link-uri utile riseforclimate.org, gofossilfree.org,