Societatea civilă anunță cea mai mare mobilizare pentru climă în septembrie

Zeci de mii de oameni de pe cinci continente, vor participa la Rise for Climate (Acționează pentru Climă), care va începe la data de 8 septembrie, cu acțiunile locale în orașe, universități și biserici din întreaga lume. Aceste acțiuni vor stimula acțiunile de reducere a impactului asupra climei și vor trimite guvernelor un mesaj clar că populația este pregătită pentru o tranziție la o energie curată și o economie durabilă.

Consecințele schimbărilor climatice pot fi văzute în fiecare colț al planetei noastre și, în special, în regiunea noastră. În Asia Centrală, vara sa mutat cu o lună. Uraganele, inundațiile și incendiile se produc în toată Rusia. O grindină fără precedent, care a distrus recolta, a avut loc în Georgia, ninsorile abundente din luna aprilie din Europa anul trecut. În fiecare an, astfel de fenomene meteorologice pot fi văzute mai des. În regiunea CAN-EECCA („Climate Action Network – Eastern European, Caucasus & Central Asia„), oamenii suferă de iresponsabilitatea producătorilor de cărbune și petrol, care și sunt cauza schimbărilor climatice, iar acțiunile lor duc la limitarea dreptului la un mediu sănătos.

Mobilizarea va demonstra necesitatea adoptării unor măsuri mai active pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și adaptarea la acestea. Acordul de la Paris are scopul stopării creșterea temperaturii globale la nivelul de 1,5-2 grade celsius, însă tendința globală ne îndreaptă la o creștere cu 3 grade celsius sau și mai mult, ceea ce va duce la consecințe catastrofale pentru toate țările. Cu această mobilizare a societății civile, dorim să atragem atenția guvernelor să-și consolideze obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și să accelereze progresul către tranziția durabilă până la 100% din surse regenerabile de energie pentru toți și să oprească toate proiectele noi în sectorul combustibililor fosili.

Grupurile religioase, tineretul, asociațiile obștești și sindicatele sprijină mobilizarea „Acționează pentru Climă„. Iată câteva exemple în regiunea CAN-EECCA (Rețeaua organizațiilor nonguvernamentale care acționează pentru mediu din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală):

În Ucraina, se planifică cel mai mare forum de până astăzi pentru activiștii din domeniul climei din țară – Powers Shift 2018: Invision the future („Energia schimbării”). Forumul va avea loc la Kiev, în perioada 7-9 septembrie și va reuni 500 de participanți din Ucraina și din alte țări. Scopul – de a arăta o viziune a viitorului până în 2050, precum și modalități de a obține rezultatele pe care dorim să le vedem: vor fi reprezentanți ai autorităților locale și centrale, reprezentanți ai businessului mic și mijlociu, inclusiv și industriale, care introduc cu succes inovații verzi, experți în domeniul adaptarea orașelor. Se vor aborda teme din cadrul consumului personal, includerea egalității de gen în proiectele verzi și multe altele.

Pentru a evalua gravitatea problemei poluării aerului în diferite orașe ale Rusiei și a atrage atenția asupra acesteia GreenPeace Russia va efectua un studiu a poluării aerului programată pentru această vară. Acest studiu va fi cu mult mai amplu decât cercetările de calitate a aerului de anul trecut care sau efectuat la grădinițele din Moscova și în orașele în care va avea loc Cupa Mondială de fotbal. La studiu vor participa sute de voluntari, iar probele vor fi luate simultan în zeci de puncte din fiecare oraș. Rezultatele cercetării vor fi publicate în toamnă.

În Tadjikistan, organizația de mediu „Mica Planetă“ pe 8 septembrie programează un eveniment de ciclism pentru societatea civilă (tricouri, chipiuri și altele cu inscripția ”Rise For Climate”). Ruta cicliștilor va fi organizată prin zona montană cu staționări pentru foto, pregătirea de mâncare, cafea, ceai la bucătării electrice conectate la sursele regenerabile de energie și informarea populației locale despre eveniment.

În Georgia în cele două orașe importante ale țării – în capitala Tbilisi și orașul parlamentar Kutaisi, vor fi organizate marșuri pentru climă, ceea ce va face apel la societate și în special către autoritățile centrale și regionale să declare o tranziție politică de a trece la o energie curată până în 2050. Mai mult de 400 de participanți la Tbilisi și Kutaisi vor merge pe străzile orașelor cu sloganuri care îi cer populației georgiene să se alăture mobilizării pentru climă. Reprezentanți ai guvernului, parlamentului, administrației publice locale, sectorului neguvernamental și mass-media vor fi invitați și ei să participe la marș.

Mobilizare se organizează ca rezultat al unui dintre cele mai importante evenimente climatice ale anului – Global Climate Action Summit (GCAS), organizează evenimentul guvernatorul Californiei, Jerry Brown, și va avea loc la San Francisco, în perioada 12-14 septembrie. Summit-ul va reuni guvernele, orașe, întreprinderi și alte părți interesate – acesta este destinat să demonstreze acțiunea climei de actorii nonguvernamentali, care au loc peste tot în lume, și să contribuie la un angajament mai puternic din partea guvernelor naționale.

Link-uri utile riseforclimate.org, gofossilfree.org

Pentru mai multe informații, contactați
Shauro Tatyana, manager de comunicare CAN EECCA
tshauro@climatenetwork.org, +79296458435
Ирина Сопильняк, manager de comunicare 350.org în regiunea CAN EECCA

Ambasadorul evenimentului în Republica Moldova asociația obștească Renaşterea Rurală

Loading

About

View all posts by