Un popor informat – un mediu mai curat
Genul proiectului:
Participare civică, social, transparenţă
Anul implimentării:
2011 – 2013
2011 – 2013
Finanţator :
Mileikontakt International, Regatul Ţărilor de Jos, proiectul
"Consolidarea societăţii civile din Moldova pentru un mediu îmbunătăţit"
Parteneri:
Primăria comuna Tohatin
Scopul proiectului:
Lansarea ediţiei periodice „Renaşterea Rurală”, ediţie de mediu, socială, culturală. Ziarul este format din două compartimente unul de nivel local, care prevede mediatizarea evenimentelor ce au loc în comuna Tohatin ca localitate în care este amplasat sediul asociaţiei, astfel aducînd la cunoştinţă populaţiei momentele sociale, culturale, de mediu ce demarează sau urmează a fi în teritoriu prin publicarea informaţiei despre acestea. Astfel ţinînduse să se facă transparentă munca administraţiei publice locale, serviciilor sociale din teritoriu, atrăgînd populaţia în implicarea indirectă a luării de decizii, de a intra în discuţii, de a veni cu propuneri, cu idei, de a le trezi interesul la evenimentele ce se întîmplă ori urmează a avea loc pe întreg teritoriul comunei Tohatin. Al doilea compartiment este rezervat proiectelor realizate de asociaţia obştească "Renaşterea Rurală" sau a partenerilor săi în alte localităţi de pe teritoriul Republicii Moldova.
Produsul proiectului:
Editarea ziarului periodic "Renaşterea Rurală" pe suport de hîrtie şi-n format electronic,
varianta electronică o vedeţi mai jos.